More

    Boris Johnson a anunțat noi ajutoare financiare nerambursabile pentru populația din Marea Britanie

    Programul de subvenționare al salariilor pentru cei intrați în șomaj tehnic, cunoscut ca „furlough scheme”, s-a încheiat pe 1 octombrie, însă guvernul britanic a anunțat noi ajutoare pentru populație pentru perioada de iarnă.

    Guvernul de la Londra a anunțat astăzi un program în valoare de 500 de milioane de lire pentru ajutorarea familiilor din Marea Britanie.

    Noile ajutoare vor fi oferite din cauza creșterii prețurilor în aproape toate industriile.

    Boris Johnson a anunțat că familiile din Marea Britanie se vor confrunta cu o creștere a costurilor de trai în perioada de iarnă care urmează.

    The Household Support Grants, după cum este numit programul, va fi pus în aplicare de către autoritățile locale, începând din octombrie, și își propune să ajute gospodăriile vulnerabile cu acoperirea unei părți din costurile legate de hrană, îmbrăcăminte și întreținere.

    ”Fondul pe care l-am anunțat azi este destinat ajutorării celor care au nevoie și va fi folosit pentru perioada de iarnă, care este totodată ultima de revenire după criza sanitară”, a declarant Secretarul de stat pentru muncă, Therese Coffey.

    Pentru populația Marii Britanii, iarna care urmează se anunță una dificilă. Inflația se așteaptă să crească cu circa 2 procente peste estimările inițiale ale guvernului, în timp ce se așteaptă o creștere cu 12 la sută a costurilor la energia electrică.

    Totodată, veniturile unei familii din grupa de risc vor fi mai mici cu 31 de lire pe săptămână.

    Numai că banii promiși de către guvern – oricum nu foarte mulți – sunt anunțați tocmai în momentul în care Marea Britanie renunță la alte două programe de ajutorare de pe perioada crizei sanitare, care au încetat din 1 octombrie.

    E vorba mai ales de stoparea subvențiilor pentru salariile lucrătorilor care nu au reușit să se întoarcă la locul de muncă cu normă întreagă din cauza crizei sanitare.

    Aceste subvenții – în valoare de circa 70 miliarde de lire – au ajutat aproape 12 milioane de angajați, de-a lungul ultimelor 18 luni.

    Acum circa 1 milion de angajați riscă să își piardă locurile de muncă, spun mai mulți comentatori.

    Programul, inițiat în martie 2020, a costat în total 70 miliarde de lire și a protejat 11,6 miliarde de joburi, după estimarea oferită joi de Simon Clarke, secretar de stat în Ministerul Finanțelor.

    El a comentat pentru Sky News perspectiva unei creșteri a șomajului în perioada următoare, ca efect al încheierii subvenției, spunând:

    „La un moment dat trebuie să pui capăt acestor măsuri de urgență. Desigur că vor fi diverse rezultate, unele joburi se vor crea, altele se vor pierde – asta face parte din procesul încheierii crizei și al revenirii la normal.”

    Știri recente

    Marea Britanie nu va mai cere teste și pașapoarte verzi la frontiere. Regulile de călătorie vor fi eliminate

    Regulile de călătorie în străinătate vor fi revizuite, a anunțat premierul britanic, după ce companiile aeriene s-au plâns că Marea Britanie a rămas în...

    Mașinile cu volan pe dreapta din Marea Britanie, INTERZISE în România. Se va reține certificatul și se vor aplica amenzi

    Un proiect de lege inițiat recent de mai mulți senatori, interzice mașinile cu volan pe dreapta, chiar și pe cele care au fost înmatriculate...

    Marea Britanie a anunțat noile reguli de aplicare la ajutoarele financiare oferite de guvern iarna aceasta

    Mii de solicitări de Universal Credit au fost investigate pentru fraudă în cursul acestui an. Investigațiile au început după ce Ministerul Muncii din Marea Britanie...

    Marea Britanie oferă un nou ajutor populației, de 1.000 GBP, de Crăciun. Cum se poate obține

    Jumătate de milion de britanici vor beneficia de astăzi de un ajutor de 1.000 de lire sterline din partea guvernului britanic de Crăciun. Rata redusă...

    Marea Britanie elimină toate regulile de călătorie de la frontiere. Nu vor mai fi necesare nici teste, nici pașaport verde

    Regulile de călătorie în străinătate vor fi revizuite, a anunțat premierul britanic, după ce companiile aeriene s-au plâns că Marea Britanie a rămas în...

    Te-ar mai putea interesa

    Leave A Reply

    Please enter your comment!
    Please enter your name here

    Stay on op - Ge the daily news in your inbox